SCURT ISTORIC AL BUNELOR MANIERE

SCURT ISTORIC AL BUNELOR MANIERE


Odata cu inceputul existentei sale sociale, umanitatea a impus norme de comportament in toate domeniile
esentiale ale vietii : hrana si imbracamintea, relatiile dintre sexe, relatiile dintre inferiori si superiori, corespondenta,
primirea oaspetilor etc. Comportamentul prescris in aceste ocazii a fost codificat in reguli precise; iar a nu le
respecta insemna a te exclude din categoria ta sociala. In toate timpurile, in toate tipurile de grupuri umane, politetea
a fost indispensabila traiului in comun, chiar daca obiceiurile difereau de la o tara la alta.

De exemplu, in Germania nu se mai saruta mina femeilor, dar s-a extins deprinderea de a fi punctual devenita aproape obsesie. Acest
mic " amanunt " comentat de un sociolog ar explica, poate, uimitoarea prosperitate a Germaniei din ultimele decenii... Tot
aici, cu exceptia meselor oficiale si a cazului cind exista personal de serviciu, invitatii contribuie spontan la
stringerea mesei, la spalarea vaselor - cu simplitate si eficienta, fara ca gazda sa se simta jignita.
In Cehoslovacia, unde curatenia din apartamente este impresionanta, gazda are pregatita pentru musafiri o adevarata
colectie de papuci noi si comozi si nimeni nu se simte socat.
In Canada, ca si in alte parti, exista obiceiul de a oferi flori in numar par. La noi, un buchet trebuie sa
aiba un numar de flori fara sot si acest obicei autohton poate duce uneori la situatii comice. Astfel gazda, usor
jenata, ii atrage atentia musafirului venit din Romania care i-a oferit cinci garoafe ca a pierdut, probabil, o floare
pe drum ...
In Elvetia, seara, pe malul unui riu, intr-un loc pustiu, o fetita era nelinistita de faptul ca nu gaseste o
cutie de gunoi in care sa arunce ambalajul de la ciocolata - pentru ca nu avea OBICEIUL sa arunce ceva pe jos.
Oamenii au obiceiuri bune si rele. Cum obisnuinta este a doua noastra natura, obiceiurile sunt foarte importante,
atit pentru noi cit si pentru cei din jur. Dar ... bunele obiceiuri respectate cu strictete ar face dintr-un om un
sfint si dintr-o societate reala o lume utopica. Imaginati-va o fiinta umana care n-ar gresi niciodata cu nimic. Dupa
parerea mea ar fi un monstru, un robot. Ideal ar fi ca un om sa stie sa-si pastreze cit mai multe obiceiuri bune si
sa le corecteze pe cit posibil pe cele proaste. Daca avem o viata normala, dar totusi avem prostul obicei de a bea
zece cafele pe zi si de a fuma cinci tigari dimineata pe stomacul gol, asta ne priveste personal. Vom vorbi in acest
context doar de obiceiurile proaste care ii deranjeaza pe cei din jur. Nu trebuie sa afli dintr-o carte ca nu este
politicos sa faci vizite neanuntate, e de ajuns sa te gindesti ca nici tie nu ti-ar face placere, intr-un moment
cind ai foarte multe treburi, sa fii surprins de musafiri, oricit de dragi ti-ar fi in alte imprejurari. Si totusi,
exista acest obice prost de-a intra la cineva cunoscut doar pentru ca trec prin fata casei. Pe timpuri, a face
cuiva o vizita neanuntata nu era deloc un gest nepoliticos, ci dimportiva ... dar in alte vremuri oamenii aveau foarte
mult timp liber, pe care astazi nu-l mai au ... din pacate.
Se stie, de altfel, ca pentru a intra in codul bunelor maniere un obicei trebuie sa fie supus mai intii
probei timpului. Pina si etimologia cuvintului ETICHETA, in sensul cunoscut de toata lumea, este semnificativa din acest
punct de vedere. Oricit de surprinzator ar parea, " eticheta " (ceea ce se cuvine ) are la origine o interdictie. In noul
parc de la Versailles, gradinarul-sef al lui Ludovic al-XIV-lea a asezat inscriptii prin care cerea sa nu-i fie calcate in
picioare peluzele insamintate de curind. Cum aceste inscriptii erau adesea ignorate de nobilimea neatenta si aflate, in
paranteza fie spus, in conflict cu regele, bietul om a obtinut din partea Majestatii Sale un decret care prevedea
respectarea " etichetelor ". Astfel, cuvintul a intrat in limbajul curent pentru a desemna o comportare conforma unor
norme. Multe obiceiuri nu mai au de mult nici o legatura cu faptele care le-au generat. Cine se mai gindeste astazi,
scotindu-si palaria, ca reitereaza gestul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfirsitul unui turnir, isi
descopereau chipul spre a fi recunoscuti de public